Gheorghe DUCA, academician

doctor habilitat în chimie, profesor universitar
preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei

Republica Moldova
Home Harta site-ului CV

Timpul: Ce sunt academiile de ştiinţe şi cum trebuie ele să fie

(Scurt istoric al problemei şi câteva propuneri privind reformarea AŞM)

Academia este o instituţie de cercetare, învăţământ superior şi apartenenţă onorifică. Numele său provine de la şcoala de filosofie fondată de Platon în anul 385 î.e.n.

Prima academie dedicată exclusiv ştiinţelor, în particular ştiinţelor naturii, a fost Academia dei Lincei fondată la Roma în anul 1603. În 1652 a fost fondată Academia Naturae Curiosorum, căreia în anul 1687 Leopold I, imperatorul Sfântului Imperiu Roman, i-a oferit epitetul Leopoldina, prin aceasta oferindu-i statutul de academie de ştiinţe a Sfântului Imperiu Roman.

Pe durata sec. XVII-XVIII multe state europene şi-au fondat propriile academii de ştiinţe. Astfel, în 1662 a fost formată Societatea Regală din Londra pentru Îmbunătăţirea Condiţiilor de Cunoaştere a Naturii. Anul 1666 a marcat formarea societăţii ştiinţifice din Paris, oficializată în 1699. În 1700 a fost fondată Academia Prusiană de Ştiinţe, iar în 1724 - Academia Rusă de Ştiinţe, precum şi 1731 este anul fondării Societăţii Regale din Dublin.

Societăţile academice care stau la baza academiilor naţionale au apărut ca grupuri de savanţi organizate cu scopul promovării cunoaşterii şi protejării ştiinţei. Aceste grupuri neformale s-au dezvoltat în timp în organizaţii care au ajuns să fie recunoscute de stat şi de societate. Societăţile academice au servit drept cadru de prezentare a lucrărilor academice (acest rol este preluat în prezent de publicaţiile academice), precum şi ca modalitate de susţinere a cercetărilor.

În prezent, academiile naţionale sunt entităţi organizaţionale, finanţate în majoritatea cazurilor de stat, şi care sunt abilitate cu coordonarea cercetărilor şi a standardelor disciplinelor academice. Statutul oficial al academiilor diferă de la ţară la ţară. În unele cazuri acestea sunt subordonate guvernelor naţionale sau, precum este cazul Marii Britanii, acestea sunt organizaţii nonprofit cu care guvernul negociază şi care pot obţine suport financiar guvernamental, dar păstrându-şi independenţa decizională. În alte cazuri, academiile de ştiinţe exercită chiar o influenţă semnificativă asupra politicii în sectorul dat.

Tipologia academiilor de ştiinţe

La nivel global pot fi destinse trei categorii majore de academii de ştiinţe, care sunt:
Societăţi de Cunoaştere;
• Consultant pentru Societate;
• Gestionar al Cercetării.

Categoriile menţionate descriu nu doar tipurile destinse ale academiilor care există pe mapamond, dar şi etapele de dezvoltare ale acestora. Fiecare din etapele mai avansate înglobează caracteristicile etapelor premergătoare. Astfel, orice academie de ştiinţe este în primul rând o Societate de Cunoaştere.

Trăsăturile care caracterizează Societăţile de Cunoaştere sunt cele ale societăţilor academice care au apărut ca asociaţii ale savanţilor create pentru schimbul de idei. Societăţile de Cunoaştere sunt axate de obicei pe un număr redus de discipline - de obicei celor din domeniul ştiinţelor naturii.

În acest sens, o Societate de Cunoaştere are menirea primordială în a servi ştiinţa, savanţii şi comunitatea ştiinţifică. Cea mai importantă funcţie a acesteia este cea de societate onorifică care îşi extinde aprecierea asupra celor mai eminenţi savanţi prin atragerea lor în rândurile sale. Astfel, selecţia noilor membri este poate cea mai importantă procedură administrativă a unei Societăţi de Cunoaştere, iar calitatea unei Societăţi de Cunoaştere este dată de calitatea membrilor săi. Celelalte funcţii ale unei Societăţi de Cunoaştere sunt cele de apărare a ştiinţei şi diseminare a rezultatelor ştiinţifice.

Conducerea unei Societăţi de Cunoaştere este în mod esenţial în mâinile savanţilor, iar veniturile puse la dispoziţia acesteia sunt modeste, provenind în special din contribuţiile private ale membrilor societăţii. Cel mai important activ al unei Societăţi de Cunoaştere este independenţa sa.

O categorie distinctă a Societăţilor de Cunoaştere, cea de Consultant pentru Societate, a fost dezvoltată în special în SUA. Această a doua categorie a academiilor de ştiinţe este nu doar o asociere a savanţilor pentru ştiinţă, publicul-ţintă al acesteia este de asemenea guvernul şi societatea în sens larg. Schimbarea funcţiilor exercitate de o academie de ştiinţe prin transformarea în calitate de Consultant pentru Societate aduce schimbări şi în modul de funcţionare a acesteia. Astfel, deşi conducerea academiei este realizată în plan strategic de membrii academiei, preşedintele academiei şi funcţionarii din cadrul acesteia sunt aleşi deja în baza aptitudinilor acestora de gestiune administrativă şi a capacităţilor de comunicare cu politicienii şi formatorii de opinie din cadrul societăţii. Resursele puse la dispoziţia Consultantului pentru Societate, care provin în special de la guvern, sunt semnificativ mai mari faţă de cele ale unei Societăţi de Cunoaştere.
Cea de a treia categorie de academie de ştiinţe este cea de Gestionar al Cercetării. Caracteristica de Societate de Cunoaştere este la baza acestui tip de academie de ştiinţe, precum şi funcţia de Consultant pentru Societate. Dar, cea mai sesizabilă funcţie a Gestionarului Cercetării este cea de organizare a domeniului de cercetare şi efectuare a cercetărilor ştiinţifice.
Conducerea academiei este aleasă din rândul membrilor acesteia, dar gestiunea operativă este pusă în seama unor funcţionari profesionişti, angajaţi în acest sens.

Părţile importante ale acestui tip de academii sunt legate de luarea deciziilor strategice la nivel central, iar cercetările propriu-zise sunt făcute în cadrul institutelor de cercetare amplasate pe tot teritoriul ţării. De asemenea un risc sporit prezintă dependenţa de finanţarea alocată de guvern care, dacă se coboară sub o limită strict necesară, duce la ruinarea întregului sistem.
O serie de criterii, precum urmează, caracterizează academiile de ştiinţe:
• Membrii noi ai academiei sunt aleşi pe bază de excelenţă de către membrii existenţi ai academiei;
• Numărul membrilor academiei este limitat;
• Guvernarea academiei este una democratică după principiul „de jos în sus”;
• Academia este independentă de guvern, industrii sau asociaţii profesionale.
Ca structură, academiile sunt divizate în discipline sau domenii de studii.

În Republica Moldova, rolul Academiei de Ştiinţe este unul şi mai pregnant. Academia de Ştiinţe a Moldovei este un Partener al Guvernului şi reprezentă o simbioză dintre rolul de Consultant pentru Societate şi Gestionar al Cercetării. Astfel, academia este unica organizaţie publică în domeniul cercetării şi inovării, autorizată să finanţeze din mijloacele publice cercetările ştiinţifice, precum şi activităţi educaţionale şi de inovare. În cazul acesta, academia reprezintă cel mai înalt for ştiinţific şi consultant al autorităţilor publice din ţară. Astfel, toate alocaţiile publice destinate cercetării sunt distribuite exclusiv de Academia de Ştiinţe a Moldovei, care este formată din reprezentanţii mediului academic, universitar şi instituţiilor publice de cercetare.

Principiul Haldane:
Controlul guvernamental versus academic asupra direcţiilor de cercetare 

În politica de cercetare a Regatului Britanic, Principiul Haldane face referinţă la ideea precum că decizia privind alocarea pe destinaţii a fondurilor pentru cercetare trebuie luată de cercetători, şi nu de politicieni. Acest principiu poartă numele lui Richard Burdon Haldane, care în perioada 1904-1918 a condus diverse comisii şi comitete de specialitate care au recomandat acest gen de politică. Astfel, în 1904 a fost recomandată crearea comitetului de granturi universitare care a evoluat în Consiliul superior de finanţare a universităţilor, existent în prezent.
În 1918, Comitetul Haldane a elaborat un raport care a sugerat separarea cercetărilor solicitate de autorităţile guvernamentale în solicitări generale şi specifice. Astfel, cercetările specifice unor domenii aparte necesitau a fi realizate de autorităţile responsabile de administrarea acestor domenii, pe când cercetările cu caracter general necesitau a fi gestionate de Consiliile autonome de cercetare, aflate în afara controlului politic şi administrativ.

O schimbare majoră a modului de aplicare a Principiului Haldane a survenit în 1970 odată cu Raportul Rothschild, care a dus la transmiterea a 25% din fondurile gestionate de Consiliul de cercetare către autorităţile guvernamentale.

Consiliile de cercetare în Marea Britanie, care sunt la momentul de faţă în număr de şapte, reprezintă agenţii cu finanţare publică responsabile pentru coordonarea şi finanţarea unor domenii particulare de cercetare. Acestea au cinci funcţii majore:
• Finanţarea cercetărilor fundamentale, strategice şi aplicative;
• Susţinerea instruirii postuniversitare (doctorat, masterat şi absolvenţi);
• Avansarea cunoaşterii şi tehnologiilor, oferirea serviciilor şi a cercetătorilor, inginerilor instruiţi în vederea contribuirii la creşterea competitivităţii economice, eficacităţii serviciului public şi politicii, şi calităţii vieţii;
• Susţinerea ştiinţei în activitatea socială;
• Oferirea accesului cercetătorilor britanici la infrastructura ştiinţifică (locală, internaţională).

Consiliile obţin finanţarea şi prezintă anual un raport de activitate Parlamentului Britanic. Pentru anul 2008 bugetul gestionat de consiliile de cercetare a fost de 3,5 miliarde de lire sterline, din care peste 1 miliard de lire sterline a fost alocat pentru cercetări în cadrul universităţilor. Consiliile de cercetare susţin un număr de aproximativ 50.000 de cercetători. Anual sunt conferite un număr de 8000 de titluri ştiinţifice de doctor în ştiinţe, ca rezultat al finanţărilor operate de consilii. Consiliile angajează direct un număr de personal de 13.000 unităţi, din care 9000 sunt cercetători şi tehnicieni din cadrul institutelor şi centrelor de cercetare. În cadrul sistemului de finanţare britanic doar o mică parte a institutelor sunt controlate direct şi finanţate majoritar de consilii. Acestea sunt doar în domeniile în care este necesară existenţa permanentă a infrastructurii ştiinţifice. Majoritatea fondurilor sunt alocate pe baze competitive, din care doar câteva proiecte au perioade de realizare mai mari de zece ani. Deciziile de finanţare ale consiliilor de cercetare sunt ghidate de Principiul Haldane. Evaluarea aplicată de consiliile de cercetare se bazează pe evaluarea reciprocă (peer review) făcută public.

Propuneri de reformare a Academiei de Ştiinţe a Moldovei
• Ajustarea procedurii de alegere a membrilor Academiei, care să stimuleze performanţa şi să ofere oportunităţi de activitate pentru cei mai activi şi de succes savanţi din Republica Moldova;
• Separarea clară a domeniilor de elaborare şi implementare a politicilor în cadrul AŞM;
• Separarea clară a funcţiilor de cercetare de cele de administrare a cercetării;
• Crearea unui aparat administrativ profesionist, format din funcţionari publici pentru administrarea domeniului de cercetare, în conformitate cu atribuţiile delegate în acest sens de Guvernul RM prin acordul încheiat cu AŞM;
• Crearea fondului de finanţare a ştiinţei care să finanţeze cercetările ştiinţifice în mod egal, indiferent de apartenenţa instituţională sau statutul juridic al aplicantului.

Gheorghe Duca,
academician, preşedintele AŞM

Sursa: www.timpul.md, 13.01.2012