Gheorghe DUCA, academician

Apariţia Dicţionarului poliglot de chimie ecologică* al academicianului Gheorghe Duca, elaborat în cadrul Institutului de Studii Enciclopedice al AŞM, constituie un eveniment important în contextul culturii noastre, date fiind nu doar acuitatea şi actualitatea deosebită a problematicii complexe pe care o impun interrelaţiile om/mediu/sisteme ecologice.

Dând dovadă de o probitate profesională bazată pe erudiţie, cunoaştere profundă a domeniului, ceea ce îi permite o abordare sistemică teoretică şi practică, autorul ne oferă o panoramare enciclopedică sub semnul Totului. Iniţierea în generalităţi este însoţită de o coborâre în praxis, în contextul viu al problemelor globale, pe care le ridică chiar ocrotirea naturii: profilaxie, complexitate, diferenţiere teritorială, fundamentare ştiinţifică. Suntem, astfel, informaţi şi despre organizaţiile şi proiectele internaţionale: „Omul şi biosfera”, UICN, PNUE ş.a., despre documentele cele mai preţioase, precum ar fi Carta mondială pentru natură, adoptată în 1982 de Adunarea Generală a ONU, acest document prevăzând ca principalele procese naturale să fie menţinute la un nivel relativ constant, şi ca toate formele de viaţă să aibă asigurate condiţii pentru existenţă.

Îmbinând cele două planuri ale demonstraţiei ştiinţifice ce ţin de raţiunea pură şi de raţiunea practică, savantul nostru ne convinge că primordiale azi sunt acţiunile de salvgardare a înseşi Fiinţei umane, puse în faţa unor enorme riscuri şi pericole de ordin existenţial. Hamletianul „A fi sau a nu fi?” se reactualizează în condiţii dramatice nefavorabile de existenţă, inbreeding, boli, calamităţi, crize, deşertificare, depopulare, hazarduri, riscuri chimice, incendii.

Apărută în anii ’80 ai secolului trecut la interferenţa dintre chimie şi ecologie, chimia ecologică este ştiinţa despre procesele ce determină compoziţia şi proprietăţile chimice ale mediului ambiant, adecvat valorii biologice de abitare. În plan practic, chimia ecologică abordează un şir de probleme de a căror soluţionare depinde starea mediului ambiant, printre care: modificarea proceselor tehnologice existente în vederea reducerii consumului de energie şi resurse naturale şi a emisiilor în atmosferă şi hidrosferă; epurarea gazelor evacuate în atmosferă şi a apelor uzate deversate în bazinele acvatice de cele mai toxice substanţe; estimarea acţiunii substanţelor poluante asupra mediului ambiant etc. Fondatorul Şcolii naţionale de chimie ecologică este academicianul Gheorghe Duca.

Găsim expusă în Dicţionar şi o deontologie ecologică ce îl obligă pe cel care se foloseşte de natură ca de un bun al său garantat şi de principiul tezaurului comun sau al suveranităţii poporului să se preocupe şi el însuşi de protecţia mediului, de sănătatea naturii.

„Elaborarea prezentului dicţionar poliglot a fost determinată şi de importanţa crescândă a limbajului ştiinţific specializat, inclusiv a celui multilingv în diseminarea cunoştinţelor, cooperarea ştiinţifică internaţională şi transferul tehnologic”, menţionează în prefaţă dr. Constantin Manolache.

Avându-i ca recenzenţi pe prof. dr. ing. Matei Macoveanu şi prof. univ. dr. hab. Tudor Lupaşcu, Dicţionarul se impune şi printr-o acurateţe stilistică, prezentându-se, de fapt, ca un DEX de chimie ecologică ce ne familiarizează cu expresiile neologistice în domeniul dat sau în cele limitrofe. Multe din aceste expresii încă nu sunt atestate de lucrările lexicografice existente.

Faţă de săraca semnificare a norului din DEX-uri ca „masă (delimitată) de vapori, de picături de apă sau de cristale de gheaţă, aflate în atmosferă”, Dicţionarul ne dă descrierea întregului fenomen: „Norul este principalul produs al fenomenului de condensare sau aglomerare de produse de condensare lichide, solide sau ambele, suspendate în atmosferă. Se formează aproape exclusiv în troposferă, fiind sursă a precipitaţiilor atmosferice”.

Cititorul va găsi şi explicarea exhaustivă a multor fenomene, procese, acţiuni ca toxicometrie (determinare a toxicităţii substanţelor chimice, de regulă, în experimente pe animale de laborator), nocivitate (potenţial de vătămare al unui produs chimic), poluare (activitate care prin ea însăşi sau prin consecinţele sale modifică echilibrele biologice şi influenţează negativ ecosisteme naturale şi artificiale, afectând economia, sănătatea şi confortul omului), antagonismul poluanţilor (interacţiune dintre doi sau mai mulţi poluanţi al cărei rezultat este atenuarea reciprocă a efectelor nocive), epurarea emisiilor (proces de înlăturare a substanţei nocive din efluenţii proceselor industriale cu scopul prevenirii sau reducerii poluanţilor din aer, apă, sol etc.), extracţie (operaţie de separare a unui sau a mai multor componenţi dintr-un amestec pe baza diferenţei dintre solubilitatea acestora într-un solvent selectiv), autogeneză (concepţie filozofică conform căreia evoluţia lumii vii nu este influenţată de factori externi), aerare (proces de pătrundere a aerului în spaţiile libere dintre particulele unei substanţe solide sau într-un mediu lichid, în mod natural sau forţat), ca să ne limităm la câteva exemple. La fiecare noţiune se dă traducerea în engleză, rusă, germană şi franceză (la aerare, bunăoară: aeration, аэрация, Beliiftung, aération).

Dicţionarul satisface toate condiţiile unui lexicon specializat. O sugestie se impune totuşi. Unitatea omului cu Natura, pentru care avem şi un cuvânt în limba noastră - fire, a constituit un obiect de meditaţie şi chiar de observaţii ştiinţifice pentru Eminescu (care se referea în publicaţii şi la legea Lavoisier – Laplace) sau Blaga.

Oricum, apariţia Dicţionarului, cu un suport artistic solid, este o dovadă că deschiderea noastră spre Europa ce face prin fapte concrete. Noi, cei înfrăţiţi cu Natura prin tradiţie şi prin felul nostru organizat de a vedea lucrurile, reactualizăm spusa lui Humboldt: „Caracterul general al naturii este bunătatea în măreţie”.

Academician Mihai Cimpoi

* Gheorghe Duca, Dicţionar poliglot de chimie ecologică /Resp. de ed.: Constantin Manolache, Chişinău, Institutul de Studii Enciclopedice, 2012, 680 p.

Sursa: Literatura și arta Nr. 32 (3493), 23 august 2012, pag. 7