Gheorghe DUCA, academician

doctor habilitat în chimie, profesor universitar
Președintele Societății de Chimie din Republica Moldova

Republica Moldova
Home CV

Literatura şi Arta: LECŢIILE INDEPENDENŢEI: realizări, dezamăgiri, perspective

25.08.2011

Acum două decenii, la 27 august 1991, după ce Marea Adunare Naţională de la Chişinău – cu votul a sute de mii de reprezentanţi ai tuturor raioanelor şi oraşelor Republicii Moldova – a cerut deputaţilor poporului adoptarea Declaraţiei de Independenţă, Parlamentul Republicii Moldova, întrunit în şedinţă extraordinară şi „apreciind că a sosit ceasul cel mare al săvârşirii unui act de justiţie”, a proclamat prin votul nominal şi unanim al celor 278 de deputaţi prezenţi, „în virtutea dreptului popoarelor la autodeterminare (…) şi în faţa întregii lumi” Independenţa statului Republica Moldova.

Reamintesc alineatul-cheie al Declaraţiei de Independenţă: „Republica Moldova este un stat suveran, independent şi democratic, liber să-şi hotărască prezentul şi viitorul, fără nici un amestec din afară, în conformitate cu idealurile şi năzuinţele sfinte ale poporului în spaţiul istoric şi etnic al devenirii sale naţionale”.

Actul istoric din 27 august 1991 a pus capăt ocupaţiei sovietice de aproape o jumătate de secol în acest teritoriu al Moldovei de Est, impulsionînd decisiv constituirea Republicii Moldova în calitate de subiect deplin al dreptului internaţional. Dacă citim şi recitim cu luare-aminte Declaraţia de Independenţă, apoi, constatăm că de fapt acest „certificat de naştere al Republicii Moldova” stabileşte clar două mari adevăruri ştiinţifice şi istorice, pe care unii se prefac a nu le observa nici astăzi: identitatea românească a populaţiei titulare a republicii şi vocaţia eminamente europeană a acestui popor. Prin urmare, Declaraţia de Independenţă stabilea clar şi hotărît traiectoria vectorului de dezvoltare a tînărului stat apărut pe harta lumii – cea de reîntoarcere la familia popoarelor europene cu identitatea noastră adevărată, nu cea falsificată de Stalin şi urmaşi săi. Şi dacă toţi politicienii noştri ar fi respectat cu sfinţenie şi întocmai buchea Declaraţiei de Independenţă, scrisă în baza adevărului istoric şi ştiinţific, astăzi am fi fost un stat prosper în cadrul Uniunii Europene, cu o economie performantă, uniţi în suflet şi cuget şi fără speculaţii politice de ordin identitar – la capitolul limbă şi istorie – care ne fac faimă proastă şi chiar ruşinoasă în lume.

Consider că măcar acum, după 20 de ani, elita politică din Republica Moldova trebuie să înveţe lecţiile dramatice ale trecutului, să demonstreze responsabilitate, demnitate, cumpătare, înţelepciune, clarviziune şi dragoste de acest popor, pentru a ne putea atinge idealurile de libertate, unitate naţională şi bunăstare râvnite sub aproape 200 de ani de ocupaţie străină.

În virtutea unor circumstanţe obiective, dar, în egală măsură, subiective, tranziţia spre „procesele ireversibile... de democratizare, de afirmare a libertăţii, independenţei şi unităţii naţionale, de edificare a statelor de drept şi de trecere la economia de piaţă” s-a dovedit a fi de o durată mult mai mare şi mult mai complicată, decât au sperat, la începuturi, promotorii Mişcării de Renaştere şi Eliberare Naţională.

Astfel, cu toate că puciul de la Moscova dintre 19-21 august 1991 a eşuat, liderii separatişti de peste Nistru, protejaţi de forţele armate sovietice, au continuat să acţioneze împotriva Independenţei şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, declanşînd la 2 martie 1992 – zi în care Republica Moldova era admisă cu drepturi depline în Organizaţia Naţiunilor Unite – „un conflict sîngeros şi absurd, dar diabolic regizat”, precum îl aprecia excelenţa Sa Mircea Snegur, primul Preşedinte al Republicii Moldova.

Acapararea fîşiei de teritoriu din stânga Nistrului de către forţele separatiste, care constituie12 % din suprafaţa Republicii Moldova, a devenit o piedică serioasă în calea reformelor democratice.
Pe parcursul a două decenii de la declanşarea secesiunii, au fost examinate, practic, toate variantele posibile de soluţionare a acestui conflict, Republica Moldova fiind dispusă să examineze şi în continuare orice propunere rezonabilă de rezolvare a dureroasei probleme, inclusiv în formatul „5+2”, doar în condiţia păstrării Independenţei, Suveranităţii şi Integrităţii sale teritoriale.

Anii ce s-au scurs de la proclamarea Independenţei Republicii Moldova au fost marcaţi de aplicarea unor reforme politice şi social-economice – adevărat că într-un ritm foarte lent – întemeiate pe valorile democraţiei moderne şi ale pieţei libere, pe principii menite să asigure libertatea, securitatea şi bunăstarea cetăţenilor Republicii Moldova.
Dificultatea majoră pe care a avut-o şi o are de învins în continuare Republica Moldova, în calitate de societate în tranziţie, derivă din faptul că trebuie să facă faţă concomitent unor solicitări multiple:

a) pe de o parte, să opereze o schimbare de sistem politic şi social, o tranziţie internă dificilă şi complexă, prin care să-şi consolideze noile instituţii democratice, să se adapteze la rigorile economiei libere de piaţă şi, totodată, să se modernizeze în toate dimensiunile lor structurale;
b) pe de altă parte, să recupereze, prin eforturi şi costuri deosebite, întîrzierile economice, tehnologice şi de civilizaţie, acumulate în decursul unor decenii şi chiar secole;
c) în fine, să-şi ajusteze structurile interne, pentru a deveni compatibile cu actualele structuri europene, îndeplinind astfel criteriile şi standardele cerute în vederea integrării competitive în aceste structuri.

Schimbarea şi, respectiv, tranziţia – cuprind, aşadar, toate componentele şi dimensiunile societăţii: sistemul politic şi cel economic, instituţiile, relaţiile sociale, organismele societăţii civile, formele de organizare, modul de viaţă şi mentalităţile.

Indiscutabil, cel mai complex proces al tranziţiei – reforma economică – rămîne a fi placa turnantă a schimbării de sistem. Anii de tranziţie de la economia bazată pe proprietatea socialistă de stat cu centralizarea excesivă, planificarea rigidă şi eficienţa economică scăzută spre economia de piaţă în Republica Moldova confirmă adevărul, subliniat de mai mulţi experţi în materie, că rolul condiţiilor iniţiale în explicarea performanţelor economico-sociale diferite este minor, acestea din urmă fiind rezultatul calităţii diferite a politicilor generale şi a celor sectoriale. Altfel spus, cu cît reformele sînt mai cuprinzătoare şi mai rapid implementate, cu atît performanţele creşterii economice sînt mai ridicate.

Totodată, lecţiile perioadei de tranziţie arată că transformarea economiei de comandă, în economie de piaţă modernă reprezintă un proces de durată, mai complex decît cel privind schimbarea sistemului politic şi instituţional. Or, anume în acest domeniu au fost orientate acţiunile întreprinse pe parcursul întregii perioade de după 1991, acţiuni care urmăreau mai degrabă să favorizeze o anumită opţiune ideologică, decît să ofere anumite soluţii.

În consecinţa subordonării politicii sociale unor opţiuni ideologice stricte sau unor exigenţe economice inventate, costurile sociale ale tranziţiei ambigue spre democraţie şi economia de piaţă s-au dovedit a fi extrem de mari, incluzînd reducerea resurselor rezervate pentru educaţie, cercetare şi sănătate publică, creşterea bruscă a discordanţei între venituri, amplificarea sărăciei, creşterea corupţiei şi crimei organizate.

Degradarea progresivă a calităţii vieţii şi a nivelului de trai s-a repercutat direct asupra demografiei populaţiei, modificîndu-i considerabil starea de pînă la 1991. Astfel, începînd cu 1991, s-a înregistrat o reducere continuă a populaţiei (de la 4.366.300 locuitori în ianuarie 1991 la circa 4 milioane în prezent), depopularea fiind cauzată de rata naşterilor în continuă descreştere şi amploarea emigraţiei sau exodului, cifra ajungînd pînă la 600.000 de persoane în statistici oficiale şi circa 1 milion de moldoveni – în statistici neoficiale.

Lecţiile independenţei ne demonstrează că politicile publice nu au stimulat îndeajuns crearea unor capacităţi de producţie şi, în prezent, statul nostru are un potenţial productiv redus. La rîndul său, tergiversarea reformelor, va agrava problemele existente în sectoarele economiei naţionale, grăbind transformarea acestora în constrîngeri iminente pentru dezvoltarea economică. Fragilitatea înaltă a construcţiei economice face ca procesul creşterii în Republica Moldova să fie extrem de vulnerabil la şocuri, atît de ordin extern, cît şi intern. Probabilitatea producerii unor şocuri va plana constant asupra economiei naţionale pe termen mediu, fapt ce va afecta negativ creşterea.

În general, pe parcursul acestor 20 de ani dificili şi de multe ori dramatici, noi am trecut calea, pe care chiar ţările înaintaşe au parcurs-o timp de mai multe decenii. Totuşi, trebuie să recunoaştem, că o mare parte din reformele efectuate au fost de cele mai dese ori lansate în grabă, cu consecinţe dezastruoase atât pentru agenţii economici, cât şi pentru populaţie. În special, a fost afectată puternic generaţia mai în vârstă. Mulţi dintre ei sunt la limita supravieţuirii. În industrie, încă nu s-a atins nici măcar jumătate din nivelul de producţie al anului 1990, în agricultură productivitatea muncii e mai mică ca 20 de ani în urmă, iar volumele de producţie, în general, au scăzut de mai multe ori. S-a micşorat de câteva ori şi transportul de mărfuri, concomitent cu tranzitarea prin Moldova. Astăzi, cele mai multe drumuri sunt într-o stare dezastruoasă şi, conform evaluărilor experţilor străini, după calitatea acestora, ne aflăm printre ultimele locuri în lume.

În fiecare an, zeci de mii de cetăţeni părăsesc Republica Moldova. În special, deosebit de mare este exodul tinerilor şi persoanelor în cea mai productivă vîrstă. Câştigurile lor din străinătate au devenit baza de „bunăstării” noastre relative. Doar anul trecut, prin intermediul caselor de schimb valutar, oficial, în economia ţării au ajuns aproape 1,9 miliarde dolari SUA. Şi aceasta corespunde la circa 60% din toată piaţa naţională de bunuri şi servicii. Iar în anul curent, fluxul de valută străină s-a majorat cu încă 25%.

Principalele probleme ale realităţii de azi rămîn a fi instabilitatea politică, corupţia mare şi monopolizarea pieţei interne, penetrate de înţelegerile de coluziune (de cartel). Anume acestea, nerespectînd principiile democraţiei şi a transparenţei, dictează întregii ţări tarifele şi preţurile umflate, precum şi “dreptul” lor la îmbogăţirea personală fără frâu, luând şi ultima bucată de la concetăţenii lor.

La etapa actuală a dezvoltării umane, este general acceptată axioma că o alternativă economiei bazate pe cunoaştere nu există. Însă, nivelul cunoştinţelor şi ştiinţei în ţara noastră, ca şi în toată lumea, constituie o reflecţie adecvată a propriei dezvoltări economice, sociale şi culturale. Pentru ca ştiinţa şi cunoştinţele să se dezvolte, constituind baza viitoarei renaşteri a ţării, se impune cererea lor din partea mediului economic şi de afaceri. Şi cum aceasta astăzi nu prea există, în ajutor trebuie să vină statul.

Evoluţiile pozitive până în prezent sunt fragmentare şi fragile. Remunerarea oamenilor de ştiinţă rămâne ruşinos de mică, în special, în rândul tinerilor cercetători. Şi aceasta continuă să fie bazată, în principal, pe vechimea ştiinţifică şi pedagogică, titluri academice şi grade, dar nu pe rezultativitatea activităţii de cercetare. Iar instituţiile ştiinţifice de stat s-au împotmolit într-o masă diversă de rapoarte formale, mai ales financiare, care demult nu se mai utilizează în lumea civilizată.

Dar formarea cadrelor în şcoala superioară? Goana primitivă după un număr cît mai mare de studenţi pe contract, cu o gamă infinită de specialităţi oferite în cadrul unei instituţii de învăţămînt, neacoperite de cadru profesodal, a înrăutăţit dramatic calitatea predării. Mulţi profesori predau studenţilor doar din manuale şi conspecte învechite, rupte de la realităţile din practica actuală. În ţările dezvoltate, cea mai importantă condiţie pentru predare – reprezintă activitatea prin cumul într-un laborator ştiinţific.

În prezent avem o situaţie destul de interesantă, Republica Moldova are ritmuri bune de creştere, dar dinamica pozitivă nu e generată de factori interni. Consumul, finanţat din remiteri, determină dinamica economică, iar Republica Moldova are pe intern capacităţi reduse de a genera o creştere calitativă. Actualul model, cu toate că permite ţării să se dezvolte şi nu implică eforturi sporite pentru menţinerea sa, reprezintă, o provocare pe termen lung, pentru economia naţională. Este improbabil ca creşterea remiterilor să poată fi menţinută pe un termen lung. Odată cu absorbţia migranţilor de către ţările gazdă şi reuniunea peste hotare cu familiile sale, volumul remiterilor direcţionate spre Republica Moldova se va reduce mult.

Pentru a ieşi din impas, se cer realizate un şir de măsuri cardinale.

În plan juridic este necesară revizuirea Constituţiei pentru a-i aduce conţinutul şi spiritul la realităţile actuale, instituirea răspunderii constituţionale pentru exercitarea necorespunzătoare a puterii de stat, asigurasrea stabilităţii politice, sporirea răspunderii constituţionale şi ministeriale pentru promovarea stabilităţii legislaţiei, eliminării declinului economic şi corupţiei, renunţarea de la „parada reformelor” în administraţia publică la implementarea unei administraţii profesioniste şi permanente, neangajate politic, lichidarea carenţelor la ajustarea legislaţiei naţionale cu prevederile acquis-ului comunitar al Uniunii Europeane.

În domeniul administraţiei de stat şi economiei ce cer impetuos: reformarea instituţiilor din sectorul public prin elaborarea unui nou sistem de remunerare în cadrul sectorului public, bazat pe eficienţa şi randamentul angajaţilor.

O provocare pentru finanţele publice vine din partea sistemului de pensionare, care impetuos solicită reexaminarea modelului în vigoare de asigurare cu pensii, inclusiv ridicarea vîrstei de pensionare şi unificarea ei pentru bărbaţi şi femei.

Crearea unor condiţii favorabile pentru activitatea mediului de afaceri impun: simplificarea în continuare a operaţiunilor / iniţierii afacerilor; înlăturarea barierelor în comerţ transfrontalier; îmbunătăţirea dialogului dintre sectoarele public şi privat; crearea unui mediu concurenţial autentic.

Pentru a susţine pilonul cunoştinţelor se recomandă de ajustat numărul pedagogilor, concomitent cu majorarea salariilor acestora şi de optimizat reţeaua instituţiilor de învăţământ; de îmbunătăţit calitatea învăţămîntului profesional şi superior, de stabilit un parteneriat viabil dintre mediul academic şi cel de business.

La capitolul infrastructurii naţionale concluziile lecţiei ar fi: eforturile trebuie canalizate pe diversificarea surselor de aprovizionare cu energie; îmbunătăţirea eficienţei energetice; restructurarea politicilor tarifare în vederea ajustării tarifelor la costuri; restructurarea întreprinderilor de stat ce gestionează infrastructura prin promovarea eficienţei şi a practicilor comerciale în activitatea acestora.

Desincronizarea dintre schimbările politice şi cele social-economice a constituit şi continuă să rămînă sursa celor mai semnificative şi grave tensiuni în societate. Cetăţenii au constatat că extinderea libertăţilor politice, garantate de noile instituţii ale democraţiei, au o semnificaţie redusă în condiţiile noilor constrîngeri economice, iar aşteptările sociale, mult amplificate în primele faze ale tranziţiei, au fost contrazise, în numeroase cazuri, de rezultatele practice ale pseudoreformelor economice.

În condiţiile unei fluctuaţii constante a vieţii politice interne, un rol important în clarificarea unor aspecte esenţiale ale dosarului identitar din Republica Moldova – pe tot parcursul acestor ani de Independenţă – a revenit Academiei de Ştiinţe a Moldovei, în calitatea acesteia de cel mai înalt for ştiinţific al ţării, cu statut autonom şi funcţionînd în baza principiilor autoadministrării.

Astfel, în conformitate cu prevederile Declaraţiei de Independenţă şi răspunzînd solicitării Parlamentului Republicii Moldova privind istoria şi folosirea limbii vorbite de societatea noastră, Prezidiul Academiei de Ştiinţe a Moldovei a concluzionat în unanimitate, că „limba literară (înainte de toate cea scrisă), utilizată în Republica Moldova, ca şi cea în care au scris toţi înaintaşii noştri, este limba română”, propunînd Parlamentului ca articolul 13 din Constituţie să fie revăzut în conformitate cu adevărul ştiinţific şi anume: „Limba de stat (oficială) a Republicii Moldova este limba română”.

În contextul contribuţiei la soluţionarea aceluiaşi dosar identitar, se înscrie şi Hotărîrea Adunării Generale a Academiei de Ştiinţe a Moldovei cu privire la studierea, predarea şi însuşirea istoriei noastre naţionale ca parte a istoriei generale a românilor (2003) sau, mai recent, Hotărîrea cu privire la semnificaţia zilei de 28 iunie 1940 (6 iulie 2010).

Avînd în vedere complexitatea problemelor cu care se confruntă societatea noastră, comunitatea academică din Moldova a fost şi rămîne a fi de părerea că fără asumarea plenară a adevărului istoric, este imposibilă edificarea unei societăţi europene moderne.

O contribuţie esenţială a Academiei de Ştiinţe a Moldovei la soluţionarea aceluiaşi dosar identitar, aflat încă pe rol, va fi elaborarea de către un colectiv de cercetători din cadrul Institutului de Istorie, Stat şi Drept al AŞM, a sintezei „Republica Moldova: istorie şi contemporaneitate”, prin care vor fi aduse la cunoştinţa opiniei publice naţionale şi celei europene şi internaţionale modificările semnificative produse în istoriografia naţională de la proclamarea Independenţei Republicii Moldova, precum şi noile modalităţi de abordare a celor mai actuale şi stringente probleme de istorie contemporană.

La o privire retrospectivă, lecţiile celor două decenii de tranziţie de la dictatură la regimul democraţiei moderne confirmă integral adevărul că „nici un model şi nici o reţetă nu pot fi aplicate tuturor ţărilor în mod automat, dimpotrivă, se pune problema favorizării unei democratizări care să ţină cont de caracterul unic al fiecărei societăţi”.

Un alt adevăr învederat de experienţa aceleiaşi perioade constă în faptul că simultan cu necesitatea obiectivă a consolidării şi afirmării plenare a societăţii civile, se cere limitarea monopolului de putere al păturii de manageri şi politicieni, prin delegarea unei considerabile responsabilităţi nivelurilor locale (colectivităţilor de muncă şi teritoriale), extinderea pluralismului în viaţa publică şi democratizarea instituţiilor.

În fine, nu şi în ultimul rând, în baza experienţei acumulate în Republica Moldova, trebuie să admitem că democraţia nu este altceva decît cel mai bun rău inventat de civilizaţia umană pentru a conveţui în pace, armonie şi înţelegere, iar în societăţile în care libertăţile publice şi cele private sunt de dată recentă existenţa ei mai rămâne fragilă, reversibilă, coruptibilă.

Acad. Gheorghe Duca,
Preşedinte al Academiei de Ştiinţe a Moldovei