George DUCA, academician

PhD in chemistry, university professor
President of the Chemistry Society of the Republic of Moldova

Republic of Moldova
Home CV

Cuvânt de deschidere la Congresul Mondial al Eminescologilor

Dragi participanți la Congres,

La inițiativa academicianului Mihai Cimpoi, în fiecare an, la Academie, are loc un eveniment autentic și unic în întreaga lume - Congresul Eminescologilor, dedicat marelui poet universal - Mihai Eminescu. Conotația studierii operei poetului în Republica Moldova a fost fosrte bine evidențiată de academicianul Mihai Cimpoi, care a remarcat că „Eminescu ne reprezintă în dialogul valoric european și universal".

Astazi este ziua de nastere al academ. Mihai Cimpoi. Din numele conducerii academiei ii aducem sincere felicitari. Urari de sanatate, succese si ii acordam diploma de recunostinta.

Stimati colegi,

Anul acesta marcăm cu deosebită bucurie sufletească:
- 20 de ani de la confirmarea unui adevăr științific privind limba română, desprinse din Hotărârea adoptată de Prezidiul Academiei de Științe a Moldovei în data de 9 septembrie 1994, poziție reconfirmată de instituția noastră și-n anul 1996;
- 25 de ani de la apariția - în mod clandestin, la Riga și Vilnius - a revistei GLASUL, PRIMA publicație de limba română cu alfabet latin din Basarabia postbelică;
- 25 de ani de la PRIMA Mare Adunare Națională, cea 27 august 1989, care a grăbit adoptarea Legislației lingvistice din Moldova de Est;
- și 25 de ani de la oficializarea de către Parlamentul de la Chișinău a Limbii Române cu Alfabet Latin, grafie interzisă imediat după ocupația sovietică.

Vă mulțumim pentru disponibilitatea pe care ați manifestat-o pentru a fi cu noi în aceste zile.

Trăim astăzi, totodată, și sentimente de tristețe... Că cele începute în 1989 nu au fost înfăptuite până la capăt și că în acest răstimp ne-au părăsit mai mulți înaintași ai noștri - personalități marcante, oameni de știință și cultură, cu merite deosebite în fața istoriei, care au aprins flacăra libertății și conștiinței de neam, care au contribuit esențial la aducerea în capul mesei a Limbii Române cu alfabet latin, a tricolorului, a tradițiilor și valorilor daco-române autentice - precum și esențial pentru adunarea noastră de astăzi, a Poetului Mihai Eminescu - la rang de Poet Național.

Recent, în cadrul discursului meu dedicat sărbătorii naționale, am lansat câteva propuneri, care sper, cu suportul corpului academic, vor fi transformate în realitate.
În primul rând, am lansat un apel față de membrii Academiei să-și asume responsabilitatea pentru elaborarea și promovarea actelor normative ce vizează restabilirea Comisiei Naționale pentru Funcționarea Limbilor. Este un apel deschis și pentru voi dragi prieteni. Pentru a pune în valoare limba română este necesar de efortul comun al tuturor, iar precum este cunoscut că știința nu poate fi națională, la fel cum tabla înmulțirii nu poate, consider că îndeletnicirea noastră comună - cea de cercetător - este platforma potrivită pentru a lansa câteva proiecte comune spre realizarea acestui obiectiv.

În al doilea rând, am propus ca hotărârile Academiei privind limba oficială a Republicii Moldova - Limba română, în original, să fie transmise Muzeului Național de Istorie a Moldovei și să facă parte din expoziția permanentă a acestei instituții. Consider că această realizare poate fi demonstrată și dincolo de Republica Moldova, iar în acest sens, vă solicit disponibilitatea.

Anul acesta, am înfăptuit o inițiativă de pionierat, pe care am pornit-o la a doua ediție a acestui congres. Am lansat, în premieră, în tot spațiul românesc, precum și în lume, ideea înălțării unui Monument al Limbii Române. Am organizat Concursul Internațional pentru edificarea Monumentului Limbii Române, la care au participat oameni de creație din Republica Moldova, România și Canada. Câștigătorii concursului au fost declarați sculptorii români Vlad Basarab și Andrei Ciubotaru, care au propus în calitate de Monument al Limbii Române o carte deschisă în plan circular. Proiectul conține 20 de plăci din cupru în formă de file de carte, pe care vor fi gravate fragmente din literatura română. Am fi dorit să edificăm acest Monument al Ființei noastre Naționale astăzi, la 25 de ani de la adoptarea Legii Limbii Române cu Alfabet Latin. Nu totul, însă, depinde de savanți, este necesar să ne consolidăm eforturile pentru ca să finalizăm acest testament a celui mai scump ce îl avem - a limbii române.

Am cinstit, cum se cuvine, pe acei membri ai Academiei care nu mai sunt cu noi, dar care au împărtășit cauza noastră comună. Fiind membru al Guvernului Republicii Moldova, în numele comunității științifice, am lansat inițiativa de edificare a bustului îndrăgitului poet Adrian Păunescu pe Aleea Clasicilor, care a fost dezvelit în această zi solemnă și care l-a adus la „baștină" pentru eternitate.

Stimați prieteni,

Congresul are loc sub egida Academiei de Științe a Moldovei și Academiei Române, fiind susținut și de alte instituții de cultură din Republică, din România și din mai multe țări din lume, cu care întreținem relații cu caracter academic și general-cultural.

Academia noastră face parte din comunitatea europeană, la care am aderat acum câțiva ani, fiind deschisă spre colaborare pentru a impune primatul cercetării-dezvoltării, al asocierii la programele europene, în spiritul proceselor integraționiste.

În acest context, conștientizăm rolul deosebit pe care îl au valorile spirituale, care contribuie la o colaborare dinamică între țări și diferite arealuri.

Personalitatea excepțională a lui Mihai Eminescu, considerat în mod statornic poet național al românilor și totodată poet universal, ne ajută foarte mult să cunoaștem cultura lumii și totodată să-l facem lumii mai bine cunoscut. Nu întâmplător a spus într-un vers: „În mine bate inima lumii".

Reculeg cele expuse de profesorul Victor Crăciun în cadrul ediției precedente a Congresului: „Eminescu este cel care ne adună. Fără Eminescu nu ar fi existat aceeași limbă română, unică, nedivizibilă, indiferent dacă ea are versiunile ei, micile ei graiuri, micile ei diferențe pe tot cuprinsul României și al românității....Acela a fost, rămâne și va fi Mihai Eminescu." Consider că domnul profesor Crăciun a elucidat scopul organizării acestui eveniment. În același context, nu pot să nu remarc cele menționate de academicianul Cimpoi care consideră că Eminescu ne reprezintă în dialogul valoric european și universal, iar Limba Română fiind limba integrării noastre europene.

Aș vrea să le dau dreptate ambelor savanți, în procesul de aderare a noastră la Uniunea Europeană, ați ales o strategie înțeleaptă de promovare și cunoaștere în lume a operei lui Mihai Eminescu care poate face cât toată diplomația noastră luată împreună.

Onorați oaspeți,

Este datoria oamenilor de știință să promovăm valoarea și însemnătatea marelui poet Mihai Eminescu, conotația căruia poate fi echivalată cu promovarea adevărului științific. În acest sens, dacă noi, savanții, vom fi și în continuare sinceri, verticali, consecvenți și uniți în jurul unor idei de folos pentru poporul nostru, pentru sănătatea lui fizică, morală și spirituală, Dumnezeu ne va ajuta! Să fim înțelepți, uniți și, prin asta, vom fi puternici, de folos neamului nostru.

Vă mulțumesc!