George DUCA, academician

PhD in chemistry, university professor
President of the Chemistry Society of the Republic of Moldova

Republic of Moldova
Home CV

(Literatura și arta) Preşedintele Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova – Cetăţean de Onoare al comunei Dumbrăveni

Ca urmare a realegerii în funcţia de preşedinte a Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova, domnul Gheorghe Duca se află ţinta atacurilor neprincipiale ale celor care nu au reuşit să vină în funcţia de preşedinte a ASM. Nu credeam că în lumea ştiinţifică ar exista invidii şi meschinărie. Îl cunosc pe domnul academician Gheorghe Duca de ani buni şi mă pot pronunţa asupra onestităţii sale, el fiind un om de onoare şi de un bun simţ poate prea exagerat, pe care adversarii săi nu vor să-l ştie. Citesc în presa din Republica Moldova atacurile la adresa Domniei Sale.

Preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Gheorghe Duca, este acuzat pe nedrept de conflict de interese. Mai mult, unii susţin că domnul Duca a transmis în gestiunea Universităţii Academiei, condusă de soţia sa, Maria Duca, peste 100 ha. de pământ, un bloc administrativ şi „cafeneaua" Crizantema. Toate aceste fapte vor fi elucidate în urma controlului Comisiei Naţionale de Integritate. Există şi voci care susţin nevinovăţia spunând că preşedintelui Academiei i s-a imputat faptul că ar fi transferat pe ascuns imobilele la balanţa instituţiei conduse de soţia sa.

Domnia Sa, întrebat fiind ce este adevărat şi ceea ce nu este adevărat din toate aceste acuze, pe care noi le credem neîntemeiate, el a spus următoarele:
„În acest moment, organele de control se ocupă de verificarea celor ce au scris oponenţii mei. În privinţa administrării banilor, consider că noi i-am administrat corect, ceea ce au spus adversarii, este o invenţie, fiindcă nu eu personal gestionez aceşti bani. Banii sunt gestionaţi de către Consiliul Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică. Toţi membrii Consiliului Suprem participă şi votează."

Nu ştim dacă există un temei legal în a-l considera vinovat până ce organele de control termină cercetările. Numele lui Gheorghe Duca, om de ştiinţă cu renume internaţional, inventator în domeniul chimiei, nu poate fi terfelit de nişte invidioşi care se cred mai presus de el.

Anul trecut, Domniei Sale i s-a acordat în luna decembrie diploma de Cetăţean de Onoare al comunei Dumbrăveni din judeţul Suceava, această diplomă i-a fost dată pentru atitudinea sa demnă faţă de tot ceea ce este românesc şi, nu în ultimul rând al capacităţii sale intelectuale.

Iată ce ne declară primarul, viceprimarul şi secretarul primăriei Dumbrăveni despre academicianul Gheorghe Duca.

Ioan Pavăl, primarul comunei: „Am apreciat la academicianul Gheorghe Duca, onestitatea şi pragmatismul prin care a ştiut să iasă în evidenţă în calitate de om de ştiinţă şi de manager, la o instituţie de cultură naţională".

Viceprimarul Sorin Ababei: „Domnul Duca este mereu aproape de poporul său. Am avut onoarea să-l cunosc pe academician în medii din care românii adevăraţi nu lipseau niciodată. Alături de Adrian Păunescu şi Gheorghe Duca s-a născut în localitatea Copăceni, această legătură fiind una de pământ".

Mihai Chiriac, secretarul primăriei: „Ca şi prietenii şi colaboratorii domniei sale, Mihai Cimpoi şi Nicolae Dabija, domnul Gheorghe Duca se remarcă prin simplitate, fiind o persoană a cărei pregătire ştiinţifică îi justifică pe deplin calitatea de preşedinte al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova. Cred că are calităţi manageriale deosebite şi că este omul potrivit la locul potrivit."

Aceste opinii, vin să demonstreze faptul că numele său este cunoscut în Europa şi în comunele din România, mai mult, el se recomandă singur ca om de ştiinţă.

Mihai Sultana VICOL

Sursa: Literatura și arta, Nr. 31-32-33 (3596-3597-3598), 21 august 2014, pagina 7